Bacau – Roman – Falticeni – Suceava – Ciprian Porumbescu – Gura Humorului – Campulung – Vatra Dornei – Brosteni – Poiana Teiului – Bicaz – Bacau
Cetatea de Scaun a Sucevei
Intâlnită şi sub denumirea de Cetatea Sucevei, este o cetate aflată la marginea de est a oraşului Suceava (în nordul României). Ea se află localizată pe un pinten terminal al unui platou aflat la o înălţime de 70 m faţă de lunca Sucevei. De aici, se poate vedea întreaga vale a Sucevei.
Casa Memoriala „Ciprian Porumbescu”
Casa Memorială “Ciprian Porumbescu “, inaugurată în 1953, este adapostită într-o anexă originală – singura care s-a păstrat – a fostei case parohiale de la Stupca (Ciprian Porumbescu ) , locuită de familia preotului, scriitorului şi militantului român din Bucovina, Iraclie Porumbescu, între anii 1865 – 1883.
Manastirea Voronet
Manastirea Voronet, pe care Stefan cel Mare a contruit-o, include altarul, naosul cu turnul lui si pronaosul, ceea ce indica ca planul a fost identic cu cel al Bisericilor Patrauti, Sfantul Ioan si Milişăuţi
Statiunea Vatra Dornei
Vatra Dornei dispune de multiple posibilitati de petrecere a timpului liber: drumetii, circuite auto la manastirile din Bucovina, pescuit pe raul Bistrita, parapanta în Suhard, riverrafting, ciclism montan prin toata depresiunea Dornelor




.jpg)
